DE | KZ | RU | UA |
BM Moldova

Tabara de vară pentru copii 2011

Cunoaşteţi voi oare care a fost prima tabără? Una dintre cele mai de lungă durată tabără condusă de Dumnezeu a fost umblarea evreilor în pustie timp de 40 de ani. El a dorit să fie experimentată tabăra temporară, timp în care Dumnezeu a eliberat poporul de sclavia fizică şi cea spirituală a Egiptului. Dar care a fost menirea a celor 6 tabere creştine din anul acesta, organizate cu suportul Misiunii Biblice? În primul rând scopul lor a fost de a împărtăşi cu copiii mesajul mântuirii oferită de Isus Cristos. Tematica taberelor la Tocuz şi Rezeni a fost "Descoperirea caracterului lui Dumnezeu", iar la Sofievca şi Svetloe "Oraşul cu oameni deosebiţi". Copiii, care s-au bucurat de aceste tabere au aflat ce înseamnă să ai o relaţie personală cu Dumnezeu, cum trebuie să-şi trateze semenii, au fost ajutaţi să înţeleagă ce înseamnă să ai un caracter creştin. Instructorii s-au străduit să le ofere copiilor nu doar un timp de veselie şi odihnă, scopul primordial a fost să ajute la dezvoltarea caracterului copiilor în aşa fel ca ei să devină mai puternici din punct de vedere spiritual, mental şi fizic. Ceea ce este important este şi faptul că perioada de vară a copiilor nevoiaşi este plină de prietenii semnificative, creştere personală şi atenţie individuală. Copiii au fost invitaţi să reflecte asupta lucrurilor pe care Biblia le spune despre ei înşişi, despre relaţia lor cu semenii şi cu Dumnezeu. Copiii au beneficiat de mâncare caldă, jocuri sportive, studii de limbă ebgleză şi diverse jocuri la aer liber. Credem că fiecare din cei 370 de copii, care au avut prilejul să petreacă câte o săptămână în taberele Rezeni, Todireşti, Chetrosu, Tocuz, Svetloe şi Sofievca, au simţit personal dragostea lui Isus Cristos, manifestată şi redată de organizatorii acestor tabere.