DE | KZ | RU | UA |
BM Moldova

Să devii liber în închisoare

„…Unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia” (2 Cor. 3:17). Mulţi s-ar putea să se întrebe: despre ce fel de libertate poate fi vorba dacă te afli … în închisoare? Însă chiar şi acolo, după acele porţi grele de fier, între cei patru pereţi, poţi deveni un om cu adevărat liber. Şi această libertate o poate oferi doar Dumnezeu, pentru că aceasta este libertatea faţă de păcat, faţă de pierzarea veşnică. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru acei creştini care, cu bucurie şi regularitate, vizitează penitenciarele, în scopul predicării Evangheliei. În cadrul Misiunii Biblice din Moldova activează o colaboratoare implicată într-o asemenea lucrare – Efimia Petraşco – care, cu 9 ani în urmă, a fost chemată de Domnul să fie responsabilă de lucrarea cu femeile din închisoare.

„Merg la Rusca de câteva ori pe săptămână. Fiecare întâlnire cu deţinutele îmi aduce multe emoţii: și bucurie, şi zâmbet, şi lacrimi. La început, auzind sunetul porţilor grele de fier care se închideau în spatele meu, mă cutremuram şi parcă mi se oprea inima în loc. Acuma însă, fiecare mișcare din penitenciar îmi este cunoscută şi deja nimic nu mă înspăimântă. În închisoarea de la Rusca îşi ispăşesc pedeapsa circa 200 de femei, iar 30 dintre ele frecventează săptămânal întâlnirile pe care le organizăm. Pentru multe femei camera de rugăciune este singurul refugiu din toată închisoarea, este singurul loc în care se pot retrage pentru a-și linişti sufletul. Deţinutele studiază Biblia, având ca sprijin ajutorul Şcolii Biblice prin Corespondenţă şi înregistrările programului „Adevărul Etern”. Aceasta le ajută să crească spiritual. Deseori femeile care frecventează întâlnirile săptămânale au întrebări referitoare la temele de studiu – și astfel se înfiripează discuţii interesante, prin care aceste femei sunt edificate spiritual. Mă bucură faptul că femeile sunt deja singure capabile să-şi explice una alteia multe lucruri. Deseori ele mărturisesc despre modul în care Dumnezeu lucrează în vieţile lor. Plângem împreună, ne bucurăm, ne susţinem una pe alta, ne rugăm şi ne încredinţăm vieţile în mâna lui Dumnezeu. În acest mod biserica din penitenciar creşte şi se întăreşte.

Ne bucurăm că, practic, în fiecare an în închisoare are loc câte un botez – ceea ce, evident, reprezintă un eveniment deosebit. Noi organizăm o adevărată sărbătoare, la care vin creştini din câteva biserici şi, desigur, şi un păstor, care să oficieze botezul. În prezenţa martorilor din cer şi a celor de pe pământ, femeile se dedică lui Dumnezeu. Apoi noi le felicităm şi servim toţi deţinuţii cu diferite bunătăţi.

Mult timp m-am gândit la aceasta: ce activitate am putea organiza pentru deţinute, ca şederea lor în închisoare să decurgă mai cu folos şi cu o atitudine pozitivă. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu permisiunea administraţiei penitenciarului, am organizat activități de lucru manual. Femeile confecţionează, cu bucurie, pălării din paie şi diverse suvenire. De asemenea, ele îşi croiesc haine pentru ele şi pentru cei apropiaţi. La o întâlnire de acest gen am împletit ciorapi şi i-am expediat copiilor dintr-o şcoală-internat. Aceste femei cu viaţa amărâtă s-au simţit dintr-o dată fericite că existența lor are un scop, pentru că ele au decis să facă bine altora.

Într-o zi s-au apropiat de mine două deţinute şi mi-au mărturisit că nu pot nicidecum să scape de obiceiurile lor rele, deşi se străduiesc mult. Atunci am luat o mănuşă şi le-am spus: „Porunciţi-i să-mi dea o cană cu apă”. Femeile au râs, iar eu le-am răspuns: „Nu râdeţi! Porunciţi-i!”. Şi eu însămi am început să vorbesc mănuşii ca ea să-mi dea apă. Evident, mănușa rămânea nemişcată. Am început să strig la ea, însă totul era în zadar. Şi atunci le-am spus că imediat mănuşa va începe să asculte: mi-am pus mănușa pe mână şi ea a început să facă tot ceea ce i se poruncea. Această simplă ilustrație le-a ajutat pe femei să înţeleagă că mănuşa nu poate face nimic de una singură. Însă imediat ce este îmbrăcată pe mână, ea poate îndeplini orice poruncă. La fel este şi în viaţa spirituală: atunci când suntem departe de Dumnezeu – nu putem face nimic de unii singuri. Nu putem renunţa la faptele noastre rele. Şi doar Dumnezeu ne poate ajuta şi are putere să ne elibereze de toate păcatele și obiceiurile rele. Cu bucurie doresc să vă împărtăşesc despre destinul unei femei, pe nume Stela. Încă din copilărie ea a început să-şi piardă, treptat, vederea, astfel că la 15 ani ea nu a mai putut vedea deloc. Ajungând în închisoare, această femeie a devenit ţinta batjocurilor. Multe din „prietenele” ei credeau că ea le înşeală şi că se preface, astfel îi puneau piedici şi își băteau joc de ea în diferite alte moduri. La propunerea de a frecventa întâlnirea de rugăciune, Stela a răspuns pozitiv. Acolo ea s-a pocăit şi L-a primit pe Hristos în inima ei. Tot aici, în închisoare, ea a încheiat legământ cu Domnul, prin apa botezului. Credinţa acestei femei se întărea pe zi ce trece. Comportamentul ei a devenit o mărturie a unei vieţi schimbate. Ea spunea la toate femeile din închisoare despre naşterea ei din nou şi despre acea pace minunată care îi umple inima. Întorcându-se acasă, după ce fusese eliberată, Stela i-a spus soţului ei despre Hristos şi despre planul Său minunat de mântuire. Nu după mult timp şi soţul ei şi-a predat viaţa lui Isus, iar după un anumit timp şi mama ei a făcut acelaşi lucru. Nu demult Stela mi-a spus că i s-a propus să încerce să-şi recupereze vederea la Moscova. Încredinţând această dorinţă lui Dumnezeu, această femeie s-a dus în Rusia, iar cu câteva zile în urmă ea mi-a telefonat şi a exclamat cu bucurie: „Eu văd! Eu văd 3-4%! Eu deja pot merge singură pe stradă! Mai am încă două proceduri de trecut, după care vederea mea trebuie să se îmbunătăţească! Însă eu deja văd! Sunt aşa de fericită!” În acest moment inima mea este plină de o mare bucurie şi mulţumire la adresa lui Dumnezeu, pentru îndurarea şi bunătatea Lui față de cei care se încredințează în brațul Lui.

Simt o mare responsabilitate faţă de lucrarea pe care mi-a încredinţat-o Dumnezeu. Îmi place ceea ce fac și Îi cer întotdeauna Domnului să-mi dea înţelepciune şi călăuzire pentru a fi eficientă în lucrarea Lui. Dorința mea este ca încă și mai multe femei să-L cunoască pe Hristos ca şi Mântuitor personal şi să devină libere în închisoare.